Tinerețe fără bătrânețe si viață fără de moarte, de P. Ispirescu

Au fost odată ca niciodată un împărat și o împărăteasa care erau tineri, frumoși și bogați, dar nu aveau copii. Au umblat ei mult până au găsit un unchiaș dibaci care le-a dat niște leacuri si, după ce le-au luat, împărăteasa a rămas însărcinată. Înainte de a se naște copilul însă, acesta s-a pornit pe un plâns de nu se mai oprea. Până nu i-a făgăduit tatăl său că îi va da Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, n-a tăcut. Cum îi făgădui, tăcu și se născu.

      Făt-Frumos era deștept și îndrăzneț, ce învățau alții într-un an el învăța într-o lună și împăratul era tare fericit, murea și învia de bucurie. Dar, când împlini cincisprezece ani, îi ceru ceea ce îi promisese la naștere, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Împăratul zise că i-a făcut promisiunea doar ca să-l împace și că nu are de unde sa ii dea un asemenea lucru. Atunci, Făt-Frumos hotărî să plece el să găsească ce i se promisese. Căută întâi in grajdurile împărătești un cal voinic si iute, dar pe care punea mâna acela cădea la pământ. Numai unul, slab si bubos, rămase în picioare. Începu sa îl hrănească cu orz fiert în lapte, apoi caută hainele și armele din tinerețe ale împăratului, le curăță și le făcu să strălucească. Văzând asta, calul se scutură, îi căzură și lui bubele și rămase un cal gras, trupeș cu patru aripi.

      Porniră la drum, conduși de împăratul și împărăteasa, de boierii cei mari și cei mici, de ostași și toți slujitorii curții…După ce ieșiră din împărăție ajunseră în pustietate și au mers ei ce au mers până au ajuns la moșia Gheunoaiei, o femeie transformată de blestemele părinților pe care nu îi asculta, ci îi tot necăjea. Gheunoaia se lupta cu Făt-Frumos, dar acesta o învinse și așa se întâmpla si cu Scorpia, sora Gheunoaiei, când ajunseră și pe pământurile acesteia.

         Plecând ei mai departe ajunseră la un câmp cu flori frumos mirositoare. Calul îl învață pe Făt-Frumos ce sa facă și acesta îl ascultă. Trecând de câmpul acela, ajunseră la o pădure plina de fiare sălbatice, in mijlocul căreia se afla un palat. Calul deschise aripile si zbura peste pădure, coborând chiar in curtea palatului. Aici se afla tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

În curte era o zâna subțirică  drăgălașă și frumoasă. Îi spuse ce caută, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, și ea îi răspunse că a găsit ce căuta. Îl pofti în palat, acolo le afla și pe cele două surori ale zânei. Făt-Frumos rămase acolo, dar după o vreme, le însoți cu cea mai mica dintre surori. Zânele ii spuseră că de acum poate să meargă fără teamă în pădure, să vâneze și pe oriunde poftește, numai in Valea Plângerii să nu meargă, că nu va fi bine de el.

Petrecu el multa vreme acolo, într-un trai tihnit, bucurându-se de frumusețea florilor și curățenia aerului, de pace și înțelegere cu soția și cu cumnatele sale. Nici nu își dădea seama cat timp trecuse de când sosise acolo, pentru ca rămânea mereu tânăr. Într-o zi, însă pe când era la vânătoare, porni in urmărirea unui iepure și ajunse, fără sa bage de seama, in Valea Plângerii.

Dintr-o dată îl apucă un dor cumplit de mama și de tatăl lui. Le spuse zânelor că se duce să-i vadă și degeaba îi spuseră ele ca ai lui nu mai trăiesc de sute de ani, el își lua calul și plecă spre casa părintească. Pe drum nu mai cunoscură locurile. Unde fusese pustiu, erau orașe, unde fuseseră păduri, erau câmpii, iar oamenii spuneau ca auziseră de Scorpie sau de Gheunoaie numai de la stră-stră-bunicii lor si socoteau ca erau doar niște povesti.

Pe măsură ce se apropia de împărăția lui, Făt-Frumos îmbătrânea văzând cu ochii. Pe aici nu mai era tinerețe fără bătrânețe… Când ajunse, barba albă îi ajungea până la genunchi și el abia umbla. Palatele erau dărâmate, cu buruieni crescute pe ele…Se uita peste tot și găsi într-un loc o lada jerpelită. O deschise și din ea ieși Moartea lui, care se uscase de când îl tot aștepta. Îi trase o palma și Făt-Frumos căzu îndată mort la pământ și se prefăcu in țărână.

Prâslea cel voinic și merele de aur, P. Ispirescu

 

    

     Un împărat cu trei feciori avea în grădină un măr cu mere de aur, din care nu apucase să guste niciodată pentru că de fiecare dată venea un hoț şi le fura.

     După ce frații mai mari nu reușesc să prindă hoțul, face o încercare şi băiatul cel mai mic. Prâslea. Acesta rămâne treaz peste noapte și, deși nu prinde hotul, măcar poate să îi ducă a doua zi de dimineață câteva mere împăratului.

     Apoi, cei trei frați pornesc după hoțul de mere, pe urma de sânge lăsată de acesta. Ajungând la o prăpastie, doar Prâslea coboară în ea, pe tărâmul celălalt, unde găsește un palat de aramă. În palat se aflau trei surori, fete de împărat, care fuseseră răpite de zmei, pentru a le lua de soții. Prâslea îi înfruntă și îi învinge pe zmei și, cu ajutorul fraților săi, scoate fetele din prăpastie. Rămas singur, abandonat de frații săi care încercaseră să îl omoare, Prâslea vede un balaur care ataca niște pui de zgripțuroaica. Drept mulțumire pentru că îi salvează puii, zgripsoroaica îl readuce pe băiat pe tărâmul lui.

     Aici, el află că fetele cele mari se măritaseră cu frații lui, iar fata cea mică se va mărita cu cel care îi va aduce o furcă cu caierul și fusul de aur, care să toarcă singură. Auzind asta, Prâslea, care avea aceste obiecte de pe celălalt tărâm, de la zmeu, i le trimite fetei prin intermediul argintarului. Fata își dă în acest fel seama că Prâslea a ieșit din prăpastie. Pentru a fi sigură, însă, ea îi mai cere argintarului și o cloșcă cu puii de aur și, apoi, pe meșterul care făcuse obiectele de aur.

     După ce este recunoscut de fată și de împărat, Prâslea le povestește acestora tot ce i s-a întâmplat. Deși împăratul vrea să îi pedepsească pe frații mai mari, Prâslea cere ca aceștia să își primească pedeapsa de la Dumnezeu. Ca urmare, cei trei feciori ies la poarta palatului și trag fiecare cu arcul o săgeată în sus: când săgețile feciorilor mai mari cad vin în jos, îi lovesc pe aceștia direct în creștetul capului și îi omoară, în timp ce lui Prâslea nu i se întâmpla nimic. În final, împăratul îi înmormântează pe feciorii mai mari și apoi face nunta fetei cu Prâslea.