Tinerețe fără bătrânețe si viață fără de moarte, de P. Ispirescu

Au fost odată ca niciodată un împărat și o împărăteasa care erau tineri, frumoși și bogați, dar nu aveau copii. Au umblat ei mult până au găsit un unchiaș dibaci care le-a dat niște leacuri si, după ce le-au luat, împărăteasa a rămas însărcinată. Înainte de a se naște copilul însă, acesta s-a pornit pe un plâns de nu se mai oprea. Până nu i-a făgăduit tatăl său că îi va da Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, n-a tăcut. Cum îi făgădui, tăcu și se născu.

      Făt-Frumos era deștept și îndrăzneț, ce învățau alții într-un an el învăța într-o lună și împăratul era tare fericit, murea și învia de bucurie. Dar, când împlini cincisprezece ani, îi ceru ceea ce îi promisese la naștere, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Împăratul zise că i-a făcut promisiunea doar ca să-l împace și că nu are de unde sa ii dea un asemenea lucru. Atunci, Făt-Frumos hotărî să plece el să găsească ce i se promisese. Căută întâi in grajdurile împărătești un cal voinic si iute, dar pe care punea mâna acela cădea la pământ. Numai unul, slab si bubos, rămase în picioare. Începu sa îl hrănească cu orz fiert în lapte, apoi caută hainele și armele din tinerețe ale împăratului, le curăță și le făcu să strălucească. Văzând asta, calul se scutură, îi căzură și lui bubele și rămase un cal gras, trupeș cu patru aripi.

      Porniră la drum, conduși de împăratul și împărăteasa, de boierii cei mari și cei mici, de ostași și toți slujitorii curții…După ce ieșiră din împărăție ajunseră în pustietate și au mers ei ce au mers până au ajuns la moșia Gheunoaiei, o femeie transformată de blestemele părinților pe care nu îi asculta, ci îi tot necăjea. Gheunoaia se lupta cu Făt-Frumos, dar acesta o învinse și așa se întâmpla si cu Scorpia, sora Gheunoaiei, când ajunseră și pe pământurile acesteia.

         Plecând ei mai departe ajunseră la un câmp cu flori frumos mirositoare. Calul îl învață pe Făt-Frumos ce sa facă și acesta îl ascultă. Trecând de câmpul acela, ajunseră la o pădure plina de fiare sălbatice, in mijlocul căreia se afla un palat. Calul deschise aripile si zbura peste pădure, coborând chiar in curtea palatului. Aici se afla tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

În curte era o zâna subțirică  drăgălașă și frumoasă. Îi spuse ce caută, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, și ea îi răspunse că a găsit ce căuta. Îl pofti în palat, acolo le afla și pe cele două surori ale zânei. Făt-Frumos rămase acolo, dar după o vreme, le însoți cu cea mai mica dintre surori. Zânele ii spuseră că de acum poate să meargă fără teamă în pădure, să vâneze și pe oriunde poftește, numai in Valea Plângerii să nu meargă, că nu va fi bine de el.

Petrecu el multa vreme acolo, într-un trai tihnit, bucurându-se de frumusețea florilor și curățenia aerului, de pace și înțelegere cu soția și cu cumnatele sale. Nici nu își dădea seama cat timp trecuse de când sosise acolo, pentru ca rămânea mereu tânăr. Într-o zi, însă pe când era la vânătoare, porni in urmărirea unui iepure și ajunse, fără sa bage de seama, in Valea Plângerii.

Dintr-o dată îl apucă un dor cumplit de mama și de tatăl lui. Le spuse zânelor că se duce să-i vadă și degeaba îi spuseră ele ca ai lui nu mai trăiesc de sute de ani, el își lua calul și plecă spre casa părintească. Pe drum nu mai cunoscură locurile. Unde fusese pustiu, erau orașe, unde fuseseră păduri, erau câmpii, iar oamenii spuneau ca auziseră de Scorpie sau de Gheunoaie numai de la stră-stră-bunicii lor si socoteau ca erau doar niște povesti.

Pe măsură ce se apropia de împărăția lui, Făt-Frumos îmbătrânea văzând cu ochii. Pe aici nu mai era tinerețe fără bătrânețe… Când ajunse, barba albă îi ajungea până la genunchi și el abia umbla. Palatele erau dărâmate, cu buruieni crescute pe ele…Se uita peste tot și găsi într-un loc o lada jerpelită. O deschise și din ea ieși Moartea lui, care se uscase de când îl tot aștepta. Îi trase o palma și Făt-Frumos căzu îndată mort la pământ și se prefăcu in țărână.

Prâslea cel voinic și merele de aur, P. Ispirescu

 

    

     Un împărat cu trei feciori avea în grădină un măr cu mere de aur, din care nu apucase să guste niciodată pentru că de fiecare dată venea un hoț şi le fura.

     După ce frații mai mari nu reușesc să prindă hoțul, face o încercare şi băiatul cel mai mic. Prâslea. Acesta rămâne treaz peste noapte și, deși nu prinde hotul, măcar poate să îi ducă a doua zi de dimineață câteva mere împăratului.

     Apoi, cei trei frați pornesc după hoțul de mere, pe urma de sânge lăsată de acesta. Ajungând la o prăpastie, doar Prâslea coboară în ea, pe tărâmul celălalt, unde găsește un palat de aramă. În palat se aflau trei surori, fete de împărat, care fuseseră răpite de zmei, pentru a le lua de soții. Prâslea îi înfruntă și îi învinge pe zmei și, cu ajutorul fraților săi, scoate fetele din prăpastie. Rămas singur, abandonat de frații săi care încercaseră să îl omoare, Prâslea vede un balaur care ataca niște pui de zgripțuroaica. Drept mulțumire pentru că îi salvează puii, zgripsoroaica îl readuce pe băiat pe tărâmul lui.

     Aici, el află că fetele cele mari se măritaseră cu frații lui, iar fata cea mică se va mărita cu cel care îi va aduce o furcă cu caierul și fusul de aur, care să toarcă singură. Auzind asta, Prâslea, care avea aceste obiecte de pe celălalt tărâm, de la zmeu, i le trimite fetei prin intermediul argintarului. Fata își dă în acest fel seama că Prâslea a ieșit din prăpastie. Pentru a fi sigură, însă, ea îi mai cere argintarului și o cloșcă cu puii de aur și, apoi, pe meșterul care făcuse obiectele de aur.

     După ce este recunoscut de fată și de împărat, Prâslea le povestește acestora tot ce i s-a întâmplat. Deși împăratul vrea să îi pedepsească pe frații mai mari, Prâslea cere ca aceștia să își primească pedeapsa de la Dumnezeu. Ca urmare, cei trei feciori ies la poarta palatului și trag fiecare cu arcul o săgeată în sus: când săgețile feciorilor mai mari cad vin în jos, îi lovesc pe aceștia direct în creștetul capului și îi omoară, în timp ce lui Prâslea nu i se întâmpla nimic. În final, împăratul îi înmormântează pe feciorii mai mari și apoi face nunta fetei cu Prâslea.

Dănilă Prepeleac, de Ion Creangă

     Într-un sat locuiau doi fraţi , amândoi însuraţi. Cel mare era harnic şi grijuliu însă cel mic era sărac şi avea o mulţime de copii. Fratele mai mic avea o soţie bună la suflet, iar cel mare avea o soţie zgârcită şi nu avea copii. Cel mic avea o pereche de boi buni la muncă, dar nu avea car aşa că insista mereu la fratele său să-i mai lase carul.

     Soţia celui mare încerca să-l convingă să nu îi mai dea carul fratelui său deoarece îl va strica. Într-o zi , convins de soţia sa îi spuse fratelui său mai mic, să îşi vândă boii şi să-şi cumpere alţii mai mici, iar din banii rămaşi să-şi cumpere un car. Aşa a şi făcut. Îşi ia boii de frânghie înspre iarmaroc. Pe drum, Dănilă Prepeleac, că aşa i se spunea în tot satul, se întâlneşte cu un om care venea din târg cu un car nou. El îi propune să facă schimbul, să-i de-a boii şi să ia carul care mergea la vale singur. Cei doi fac schimbul. Omul cu boii pleacă spre casă iar Dănilă rămâne în drum deoarece carul nu mergea şi la deal.

     Deodată vede un alt om care se ducea iute spre târg pentru a vinde o capră. Aceştia fac schimbul mai greu deoarece acesta spune că, capra lui e bună de lapte. Dănilă pleacă mai departe în urma schimbului făcut. Capra se dă greu la drum trăgând în dreapta şi-n stânga şi-napoi chinuindu-l pe Dănilă Prepeleac, dar chinul nu i- fost lung că apare un om pe drum cu o gâscă în braţe de la târg. Ei îşi dau bineţe şi Dănilă îi propune să facă schimbul. Omul cu gâsca îşi laudă marfa că este gâscan, nu gâscă. După negocieri Prepeleac mărită capra, îşi i-a gâscanul şi pleacă înspre târg.

     Ajuns în târg gâscanul începe a găgăi, iar Prepeleac de gălăgie spune că îl însoară. Aşa a şi făcut. La dat în schimbul unei pungi cu baiere pe care şi-a pus-o în gât şi îşi zice: ''Dintr-o pereche de boi am rămas c-o pungă goală, măi, măi, măi, măi''.

     După ce zăboveşte prin târg se întoarce acasă, poveşteşte fratelui său cum dintr-o pereche de boi s-a ales cu o pungă a pustiu. Fratele său i-a zis că este un mare nătărău. Dănilă gândindu-se la cei de acasă insistă la fratele său să-i mai dea boii şi carul pentru a aduce lemne din pădure. Fratele său îl avertizează că este pentru ultima oară.
În pădure acesta chiteşte un copac mare pe care îl taie, îl doboară în car şi peste boi pe care i-a omorât. Văzând prostia pe care a făcut-o îşi face un plan să împrumute şi iapa fratelui, să fugă în lume, să uite de nevastă şi copii. În buimăceala lui prin pădure a dat peste un eleşteu unde a văzut nişte lişiţe, lişiţe după care a aruncat cu toporul. Toporul s-a dus la fund. Ajuns la fratele lui cârpeşte o minciună precum în pădure a ploat, este mâzcă, gheaţă şi va trebuie să mâne boii călare. Fratele său plictisit de el îi dă şi iapa cu care Dănilă fuge imediat până la eleşteu şi îşi zice că acolo înalţă o mănăstire cum i-a spus fratele său că era bun de călugăr. Face o cruce din lemn, o înfige în pământ şi apoi caută lemn pentru construcţie.

     Totul era bine până când iese dracul din iaz spunându-i că iazul, locul şi pădurea sunt al lor. Dracul văzând că nu se înţelege cu Dănilă se duce la Scaraoschi. Acesta mâhnit îi oferă un burduf de bani numai să plece de acolo. Pe când Dănilă îşi făcea planuri cum să plece cu banii acasă Tartorul s-a răzgândit şi propune lui Dănilă şă-şi încerce puterile. Cel ce câstigă, i-a banii. Prima probă a fost înconjurarea de trei ori a iazului cu iapa în spate. A doua probă a fost la fugă la care Dănilă s-a descurcat cu un iepure. A treia probă, trânta, i-a adus succes lui Dănilă, moş Ursilă. A patra probă propusă de drac a fost chiuitul , probă la care Dănilă a făcut-o pe surdul, nu a auzit cât de tare a chiuit dracul, se foloseşte de metode banale de-l leagă pe drac la ochi şi urechi lovindu-l îngrozitor cu o bucată de lemn. Acesta îngrozit fuge la Scaraoschi dându-i raportul.
     Pe când Dănilă vrea să plece acasă cu banii , din iaz apare alt drac care-i propune altă probă: aruncarea buzduganului.
     Dracul aruncă buzduganul atât de tare încât cade pe pământ peste trei zile şi trei nopţi. Dănilă a stat şi s-a gândit o zi după care i-a arătat dracului luna spunându-i că acolo locuiesc fraţii lui care au nevoie de fier să-şi potcovească caii. Buzduganul fiind moştenirea dracilor nu l-a lăsat să-l arunce.
      Scaraoschi mâniat spune dracilor că cel care îl va doborâ pe Prepeleac va fi mare. Unul dintre ei se oferă să se întreacă cu Dănilă în blesteme. Toate blestemele l-au trecut pe Prepeleac numai cea cu achiul l-a durut foarte tare. Dănilă la păcălit pe drac precum că blestemele lui sunt acasă.
     Ajunşi acasă Dănilă îi pune pe copii să aducă blestemurile părinteşti care erau ragila, piaptenele şi călţi. Dracul fuge de aceştia. Dănilă Prepeleac a rămas cu banii şi a trăit fericit până la bătrâneți.

Fata babei și fata moșneagului, de Ion Creangă

 

     A fost cândva un moș și o babă. Moșul avea o fată frumoasă, harnică și ascultătoare, iar baba avea și ea o fată ce era urâtă, leneșă și obraznică. Pentru că era fata ei, baba nu o punea la nici o muncă, în timp ce, pe fata moșneagului o punea să facă toate muncile în gospodărie. Când venea moșul de pe unde avea treabă, baba îi ieșea în cale și-i spunea despre fiica lui că este leneșă și neascultătoare, iar moșneagul cum era un gură-cască, o credea.

     Într-o zi, sătul de gura babei, moșneagul își chemă fata și-i spuse că ar fi bine să plece de acasă pentru a nu mai fi gâlceavă în casă. Fata văzând că nu are încotro, săruta mâna părintelui și pleacă în lume.


     Merse ea ce merse și se întâlni cu o cățelușă bolnavă și slabă care-i ceru fetei s-o îngrijească, iar ea harnică și miloasă cum era, îngriji cățelușa până când aceasta se însănătoși. Merse mai departe și întâlni în cale un păr plin de omizi, o fântână părăsită și un cuptor ce stătea să cadă și fata le îngriji și pe acestea.


      ​Plecă mai departe și ajunse într-o poiană verde, unde dintr-o căsuță micuță o întâmpină o băbuță blândă pe nume Sfânta Duminică. Baba îi promise că a doua zi nu va pleca cu mâinile goale de la ea, iar fata se învoi să aibe grijă de casă și de balaurii acesteia până a doua zi. În ziua următoare, baba a fost mulțumită și i-a spus fetei să urce în pod și să-și aleagă ce ladă dorește. Fata vede tot felul de lăzi în pod, una mai frumoasă ca alta, dar nefiind lacomă, o alege pe cea mai mică și cea mai urâtă și apoi pleacă către casă.
 
     Pe drumul de întoarcere, fata se întâlnește cu cățelușa, părul, fântână și cuptorul și fiecare îi dăruiește câte ceva. Ajunsă acasă, fata deschise cutia și din ea au ies herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi.

     Când a văzut așa, fata babei a plecat și ea în lume pentru a găsi bogății ca fata moșneagului, dar pe drum s-a întâlnit cu părul, fântână, cuptorul și cățelușa și rea cum era, fata nu le-a ajutat pe niciuna. A ajuns și la Sfânta Duminică, unde nu s-a îngrijit de casă și de balaurii acesteia, iar a doua zi a ales cea mai frumoasă ladă din podul babei.

     Pe drumul de întoarcere s-a întâlnit cu părul, fântână, cuptorul și cățelușa, dar niciuna nu i-a dăruit daruri. A ajuns acasă și împreună cu baba au deschis lada, din care au ieșit o mulțime de balauri care le-au și mâncat pe amândouă. Iar moșneagul și cu fata sa au trăit liniștiți și în bogăție.

---

                                 Pe săptămâna viitoare !!!👧👦

Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă

 

     Era odată o babă care avea trei băieți. Și baba fusese strângătoare și vrând să aibă băieții lângă ea, mai ridică două case în curte, una la apus, una la răsărit. Când veni vremea de însurătoare pentru băiatul cel mare, baba îi găsi nevastă și după ce făcură nunta, începu s-o asuprească și s-o certe pe noră. O punea la multe munci, o punea să muncească noaptea și îi dădea mâncare cu porția. Îi mai spuse și că are un ochi la ceafă care stă tot timpul deschis și veghează la ce face ea.

     După ceva timp, baba îl însură și pe băiatul cel mijlociu și continuă în același fel și cu nora cea nouă. Nora cea mare îi spuse nurorii mijlocii secretul soacrei cu ochiul atoatevăzător, și amândouă se puseră pe muncă suportând în continuare umilințele soacrei.
Când veni vremea de însurătoare pentru băiatul cel mic, baba vru să-i găsească fată, însă până să facă ea asta, băiatul își găsi singur o mireasă și veni cu ea acasă.

     După ce făcură nunta, băieții se duseră iar la muncă și cele trei nurori rămaseră singure acasă cu soacra. Nora cea mică se cam codea la muncă și celelalte fete îi explicară cum stă treaba cu ochiul soacrei care vede tot. Fata cea mică nu crezu și le întrebă pe fete ce este de mâncare. Nurorile cele mari îi dădură niște mămăligă rece și niște ceapă și îi spuseră  că restul de mâncare este al soacrei.

     Fata cea tânără își făcu planul și pregăti numai bunătățuri, și împreună mâncară și băură până le apucă cântatul și jelitul. Când se trezi baba, le auzi pe nurori jelind-o și văzu pene de la găinile mâncate și harababură prin curte. Baba se supără foarte tare și de atunci începu să le asuprească și mai rău.

     Într-o zi, fata cea mică sătulă de răutatea soacrei, făcu un plan și îi spuse primei nurori, să o ia pe babă și s-o dea cu capul de peretele dinspre răsărit, iar celei mijlocii, s-o dea cu capul de peretele dinspre apus.
Toate trei intrară în casă peste babă și îi străpunseră limba cu un ac, ca să nu mai poată vorbi. Apoi nora cea mare și cea mijlocie începură s-o dea pe soacră cu capul de pereți, iar cea mică o trântește jos și o lovește cu picioarele.

     Nu mai trecu mult și veniră și băieții de la muncă. O găsiră pe mama lor aproape moartă și fără să poată să vorbească, încerca să le explice prin semne ce se întâmplase. Arătă spre nora cea mare și spre peretele de la răsărit, spre nora cea mijlocie și spre peretele de la apus, și spre nora cea mică și podeaua casei.

     Nora cea mică le explică băieților că mama lor vrea să le împartă averea astfel: Băiatul cel mare și nevasta lui să ia casa de la răsărit, băiatul cel mijlociu și nevasta lui să ia casa de la apus, iar cel mic și nevasta lui să rămână în casa bătrânească. După  o zi soacra muri, iar fii ei și cu nurorile se mutară fiecare la casele lor, după cum spusese nora cea mică.

Pe săptămâna viitoare !!! 👦👧

Povestea porcului, de Ion Creangă

 

      Erau odată doi bătrâni care trăiau într-o cocioabă sărăcăcioasă. Ei își doreau foarte mult un copil, iar babei i-a venit ideea ca moșul să se ducă în pădure şi orice găsește, om, animal, pasăre sau altceva, să-l ia și să-l crească împreună. Moșul găsi într-o băltoacă, o scroafă cu doisprezece purceluși. Cel de-al doisprezecelea purceluș, era slab și prăpădit, că nu putea ieși din noroi. Moșul îl prinse și îl băgă în traistă. Mare a fost bucuria babei, care l-a tratat ca pe copilul ei. 

Așa începe - Povestea porcului....

      Într-o zi, împăratul a anunţat că vrea să-şi cunune fata cu cel care va face un pod decorat cu mii şi mii de nestemate, iar dacă nu va reuşi să-l facă, atunci i se va tăia capul celui care a îndrăznit. De dorinţa împăratului a auzit şi porcul, care le-a spus părinţilor că vrea şi el să încerce.
      Atunci, moşul l-a luat şi s-a dus cu el la împărăţie, unde împăratul a acceptat dorinţa acestuia şi i-a permis să facă podul, dar i-a spus să-l termine într-o zi, dacă mai vrea să-i stea capul pe umeri. Spre uimirea tuturor, podul era făcut a doua zi dimineaţa, iar cocioaba sărăcăcioasă a moşnegilor se transformase într-un palat mai uimitor şi mai strălucitor decât al împăratului. Împăratul nu a mai avut ce să facă şi şi-a dat fata de soţie porcului. După un timp, tânăra împărăteasă s-a dus în vizită la părinţii ei şi le-a zis că bărbatul ei îşi lepăda noaptea pielea de porc şi devenea un fecior de împărat foarte frumos. Împăratul a sfătuit-o să nu facă nimic, dar împărăteasa a învăţat-o să ardă pielea de porc, ca să scape de ea. Atunci bărbatul ei s-a trezit înspăimântat şi a certat-o pentru ce a făcut, i-a spus că îl cheamă Făt-Frumos şi locuieşte la Mănăstirea-de-Tămâie, iar un vârtej înfricoşat l-a ridicat şi s-a făcut nevăzut. Un cerc de fier îi încinsese prinţesei mijlocul, iar ca acesta să plesnească şi să se nască pruncul pe care-l aştepta trebuia ca el să pună mâna lui dreaptă pe cercul de fier.
      Într-o zi, împăratul a anunţat că vrea să-şi cunune fata cu cel care va face un pod decorat cu mii şi mii de nestemate, iar dacă nu va reuşi să-l facă, atunci i se va tăia capul celui care a îndrăznit. De dorinţa împăratului a auzit şi porcul, care le-a spus părinţilor că vrea şi el să încerce.
      Atunci, moşul l-a luat şi s-a dus cu el la împărăţie, unde împăratul a acceptat dorinţa acestuia şi i-a permis să facă podul, dar i-a spus să-l termine într-o zi, dacă mai vrea să-i stea capul pe umeri. Spre uimirea tuturor, podul era făcut a doua zi dimineaţa, iar cocioaba sărăcăcioasă a moşnegilor se transformase într-un palat mai uimitor şi mai strălucitor decât al împăratului. Împăratul nu a mai avut ce să facă şi şi-a dat fata de soţie porcului. După un timp, tânăra împărăteasă s-a dus în vizită la părinţii ei şi le-a zis că bărbatul ei îşi lepăda noaptea pielea de porc şi devenea un fecior de împărat foarte frumos. Împăratul a sfătuit-o să nu facă nimic, dar împărăteasa a învăţat-o să ardă pielea de porc, ca să scape de ea. Atunci bărbatul ei s-a trezit înspăimântat şi a certat-o pentru ce a făcut, i-a spus că îl cheamă Făt-Frumos şi locuieşte la Mănăstirea-de-Tămâie, iar un vârtej înfricoşat l-a ridicat şi s-a făcut nevăzut. Un cerc de fier îi încinsese prinţesei mijlocul, iar ca acesta să plesnească şi să se nască pruncul pe care-l aştepta trebuia ca el să pună mâna lui dreaptă pe cercul de fier.
     Podul cel minunat a dispărut şi el, iar palatul s-a transformat din nou în cocioabă. Supărată că a ascultat de sfatul cel rău, prinţesa a plecat la drum să-şi caute bărbatul. A întâlnit-o pe Sfânta Miercuri, care a hrănit-o şi i-a dat o furcă de aur care torcea singură, apoi, după un an de zile, a cunoscut-o şi pe Sfânta Vineri, de la care a primit o vârtelniţă de aur care depăna singură. Aceasta a îndrumat-o spre sora lor mai mare, Sfânta Duminică, iar aceasta a chemat toate vietăţile şi le-a întrebat unde este Mănăstirea-de-Tămâie. Doar un ciocârlan şchiop a ştiut să îi zică, iar sfânta i-a poruncit să o ducă pe prinţesă acolo.
      Abia după un alt an de călătorie au ajuns la Mănăstirea-de-Tămâie, într-un tărâm fermecat. Ciocârlanul a învăţat-o pe prinţesă să se ducă la o fântână şi să scoată obiectele magice primite de la sfinte. O slujnică a văzut-o acolo şi i-a spus stăpânei sale, care era chiar vrăjitoarea Ştirba-baba-cloanţa, Talpa-Iadului, care-l fermecase pe Făt-Frumos. Aceasta a vrut şi ea să vadă minunăţiile şi a chemat-o pe prinţesă la palat. Biata prinţesă şi-a dat pe rând cele trei daruri, în schimbul unor nopţi lângă soţul ei. Spera ca acesta să-i pună mâna pe cercul de fier şi să poată naşte copilul. Dar vrăjitoarea îi pusese lui Făt-Frumos ceva în lapte ca să doarmă, deci acesta nu a auzit-o în primele două nopţi. Abia în a treia noapte împăratul nu a mai băut laptele, fiindcă un credincios al său văzuse totul şi i-a spus ce s-a întâmplat. De data aceasta, el a auzit-o pe împărăteasă şi şi-a pus mâna pe cerc, iar împărăteasa a născut numaidecât pruncul. Ea i-a povestit bărbatului ei prin ce a trecut, iar acesta a pedepsit-o pe hârca de babă care-l prefăcuse în purcel.
      Cei doi s-au întors acasă şi au făcut nuntă mare, spre bucuria moşnegilor şi a părinţilor împărătesei.

                 “Și s-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă, și a ținut veselia trei zile și trei nopți, și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-a sfârșit.“

Pe săptămâna viitoare !!! 👦👧

Povestea unui om leneș, de Ion Creangă

      Într-un sat trăia odată un mare leneș, încât nu-și mesteca nici mâncarea din gură. Și cu toate că sătenii au dorit să-l ajute și să-l scoată din lenevie, acest lucru nu s-a întâmplat.

     Într-o zi, sătenii se gândesc să scape satul de acest leneș, să nu se mai ia și alții după el, îl pun în căruță cu gândul de a-l duce la spânzurătoare. Pe drum, ei se întâlnesc cu o doamnă care crede că leneșul este bolnav și îi întreabă pe oameni unde au plecat cu el.

     Când a aflat adevărul, doamna s-a oferit să-l ia acasă pe leneș și să-l pună în hambarul ei care era plin cu posmagi, din care bărbatul să mănânce până la sfârșitul vieții.

     Leneșul însă a întrebat-o pe doamnă dacă posmagii sunt muiații, pentru că el nu este dispus să îi înmoaie. Auzind una ca asta, femeia îi lasă pe săteni să plece cu leneșul și să facă ce aveau de gând. 

              Pe săptămâna viitoare !!! 👦👧