Ţara freamătă de emoţie. Mitropoliţi, episcopi, boieri şi ţărani de frunte iau parte la Divanul ad-hoc. Aici, se află şi Moş Ion Roată, ţăran cinstit şi cuviincios, dar şi neîncrezător în meşteşugul vorbelor boiereşti.
Acesta, cu înţelepciune, roagă pe boierul tânăr ce vorbea cu însufleţire, să fie mai aproape de graiul moldovenesc, să folosească vorbe şi pe înţelesul omului simplu.Vorbele lui Moş Ion Roată deranjează şi un boier oarecare îl jigneşte profund pe ţăranul de frunte. Acesta, cu adâncă cuviinţă, nepierzându-se cu firea, vorbeşte în dulcele grai moldovenesc, arătându-şi mâinile spre toţi, deoarece acestea ofereau traiul îmbelşugat al boierilor.Dacă toţi boierii se simt jigniţi, domnul Vodă Cuza îi întinde mâna cu onoare ţăranului de frunte, fiind mândru că ţara are asemenea oameni.
Unirea a urmat firesc, iar la câţiva ani buni, timpul îi aduce iarăşi la un loc pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi Moş Ion Roată.
Ţăranul de frunte cade în genunchi, cu toată vârsta sa, în faţa domnitorului, cerând dreptate. Vodă Cuza, numindu-l: ,, prieten şi tovarăş vechi" îl îndeamnă la cuvânt. Cu lacrimi în ochi, Moş Ion Roată povesteşte, în dulcele grai moldovenesc, câte i-a făcut boierul în tot acest amar de vreme: l-a adus la sapă de lemn, scuipându-i şi obrazul când îi trecuse pragul pentru a cere dreptate.
Domnitorul îi lasă dar de bani lui Moş Ion Roată, dar aceştia sunt insuficienţi pentru sufletul lui. Frumos, cald şi cu-adâncă răscolire îşi întreabă domnitorul ce va face cu ruşinea pricinuită.La asemenea cuvânt, gestul domnitorului putea fi doar unul: sărută obrazul scuipat. Astfel, grosolănia boierului oarecare este rasă de nobleţea şi curăţenia dată doar oamenilor aleşi.
Pe săptămâna viitoare !!!👦👧
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu